Conceptul Continuum si Attachment Parenting

        In secolul vitezei, la o conferinta despre stiluri de viata sanatoase, Jean Liedloff. facea comparatia dintre un bebelus „abandonat” in patutul lui cu cu un om adult ce e tintuit la pat si care acumuleaza nervi din cauza ca nu se poate misca si explica solutia pentru descarcarea energiei stocate in copil prin omul mare ce il tine in brate. 

       70 de ani mai devreme, John Bowlby lucra ca medic psihiatru la o clinică pentru copii din Londra; astfel a ajuns să trateze mulţi copii cu tulburari emoţionale. În urma experienţei căpătate el a înţeles importanţa relaţiei dintre copil şi mamă în ceea ce priveşte dezvoltarea socială, emoţională şi cognitivă. Îndreptându-şi atenţia în special asupra legăturii dintre separarea de mamă de la vârste foarte fragede şi dezvoltarea viitoare, a ajuns la formularea teoriei ataşamentului. El a observat cum copiii dezvoltă un puternic stress când sunt separaţi de mamele lor şi chiar dacă sunt hrăniţi de alte persoane care îi au în grijă, acestora nu le scade anxietatea. Teoria ataşamentului afirmă că un bebeluş are tendinţa de a căuta apropierea de o altă persoană şi se simte în siguranţă când acea persoană este prezentă lânga el. Bowlby a cochetat cu aceasta idee şi în anul 1951 când a publicat ipoteza “privării de mamă”, afirmând că lipsa mamei nu numai că poate cauza depresie la copii, dar poate de asemena acutiza ostilitatea acestora, ceea ce duce la scăderea abilităţii lor de a dezvolta relaţii sănătoase în viaţa adultă.

       Afirmaţiile lui Bowlby aveau sa fie confirmate mai târziu de cercetările făcute de către scriitoarea americană Jean Liedloff , despre care va vorbeam la inceputul acestui articol. Scriitoarea, lanseaza astfel ideea de Concept Continuum, care se bazează pe ideea că pentru o dezvoltare psihică mentală şi emoţională optimă, fiinţele umane în general şi copiii în mod special, au nevoie de acel tip de experienţă la care specia noastră s-a adaptat în întreaga perioadă a evoluţiei umane. 

       În anul 1975, în cartea sa “The Continuum Concept”, publicată la Londra, Jean Leidloff avea să aducă dovezi în favoarea faptului că atingerea face bine bebeluşilor. Scriitoarea americană descrie în cartea sa, care a devenit apoi bestseller international, observaţiile făcute de ea în jungla amazoniană, unde pe parcursul a cinci expediţii care au durat cumulat doi ani şi jumătate, a urmărit modul de viaţă al indienilor Yekuana. Ea a sesizat, printre altele, că mamele îşi ţin bebeluşii într-un contact fizic permanent, 24 de ore pe zi şi asta chiar şi în timp ce îşi desfăşoară treburile zilnice. Pe de altă parte, ea a mai observat că copiii băştinaşilor erau foarte stăpâni şi siguri pe ei înşişi şi a tras concluzia că un contact fizic permanent cu bebeluşul, încă din primele perioade de viaţă, este benefic dezvoltării ulterioare a copilului.

       

       Conceptul de “attachment parenting”, aşa cum este el definit astăzi, este legat de numele cunoscutului medic pediatru William Sears, autor al carţii devenite de acum celebră în toată lumea,”The Baby Book”, în care acesta explică principiile acestui concept grupându-le în ceea ce el numeste cele şase B-uri ale bebeluşilor şi care mai târziu se vor transforma în cele opt principii ale attachment parenting-ului care. Sears defineşte attachment parentig-ul ca fiind nimic mai mult decât ceea ce mamele şi taţii din toată lumea ar trebui să facă din instinct dacă ar fi să îşi crească copiii pe o insulă pustie fără a avea la îndemână cărţi, legi sau doctori. Principiile attachment parenting-ului au ca scop dezvoltarea unui sentiment de siguranţă la copil. Pentru aceasta mamele ar trebui să îşi antreneze abilitatea de a recunoaşte nevoile şi semnalele copiilor, pentru ca acestora să li se dezvolte sentimentul de securitate.

       Conform asociaţiei Attachment Parenting International (API), există opt principii care favorizează dezvoltarea unui ataşament sănătos, de siguranţă, dintre copil şi persoana care îl are în grijă.

1. Pregăteşte-te pentru sarcină, naştere şi pentru ce înseamnă a fi părinte. Încearcă să te pregăteşti psihic şi emoţional pentru naştere, informează-te în ceea ce priveşte creşterea noului născut şi a nevoilor pe care acesta le are în diferite etape de dezvoltare.
2. Hrăneşte-l (alăptează-l) cu dragoste şi respect. Alăptarea este calea cea mai potrivită pentru a satisface nevoile nutriţionale şi emoţionale ale unui bebeluş. Mai târziu, cand începi diversificarea oferă-i acestuia posibilitatea alegerii unei hrane sănătoase şi a unui model sănătos de alimentaţie.
3. Răspunde-i cu sensibilitate. Trebuie să întelegi ce îţi spune plânsul copilului şi să creezi bazele unei relaţii de încredere şi empatie încă din copilărie. Copii au nevoie de un parinte calm, iubitor şi empatic, care să îl ajute să îşi regleze emoţiile, aşa că unui copil care e rănit sau îşi exprimă o emoţie puternică, răspunde-i cu sensibilitate şi împartăşeşte cu el momentele de bucurie.
4. Fii aproape de copil (poartă-l). Atingerea vine în întâmpinarea nevoilor bebeluşului de contact fizic, afecţiune, securitate, stimulare şi mişcare. Contactul piele-piele (în timpul alaptarii, a băii, a masajului etc.) ca şi purtatul acestuia în sisteme de purtare special create în acest scop vine în întâmpinarea acestor nevoi.
5. Asigură-i un somn sigur din punct de vedere fizic şi emoţional dormind aproape de el. Bebeluşii şi copii au aceleaşi nevoi, de la foame la singurătate sau la frică, de la căldură la frig şi ei se bazează pe parinţi pentru a-i consola şi ajuta să îşi regleze emoţiile puternice. De aceea co-sleepingul este eficient atât pentru copii cât şi pentru părinţi.
6. Îngrijeşte-l cu dragoste şi continuitate. Atât bebeluşii cât şi copiii mici au nevoie de prezenţa fizică a unui părinte iubitor şi responsabil, aşa că cel mai bine ar fi ca părintele să aibă un program flexibil, pentru a minimaliza cât se poate de mult stresul şi durata momentelor de separaţie.
7. Practică o disciplină pozitivă. O disciplină pozitivă ajută copilul să dezvolte o conştiinţă ghidată de propria sa disciplină şi compasiune pentru alţii. Disciplina care e empatică, iubitoare şi respectuoasă, întăreşte legătura dintre copil şi părinte.
8. Dă importanţă echilibrului dintre viaţa personală şi cea de familie. Ca să poată reacţiona bine din punct de vedere emoţional, părintele trebuie să aibă un bun echilibru interior, iar pentru asta e bine să încerce să recunoască nevoile individuale ale membrilor familiei şi să vină în întâmpinarea lor, fără a pune în pericol propria sa sănătate fizică şi emoţională. 

       

        Jean L, spunea in Conceptul Continuum urmatoarele :

       “Perioada imediat următoare naşterii este cea mai impresionantă perioadă petrecută în afara corpului mamei. Ceea ce întâlneşte bebeluşul este ceea ce înţelege el drept natura vieţii. Fiecare impresie ulterioară poate doar confirma, într-o măsură mai mare sau mai mică, prima impresie, făcută când nu avea deloc informaţii despre lumea exterioară. Aşteptările lui sunt cele mai inflexibile pe care le va avea vreodată. Schimbarea din ospitalitatea totală a uterului este enormă, dar, după cum am văzut, a venit pregătit pentru marea săritură din uter la locul său în braţe.

       Pentru ce nu a venit pregătit este o săritură şi mai mare în orice fel, cu atât mai puţin pentru una într-un nimic, non-viaţă, un coşuleţ cu textile sau un pătuţ de plastic fără mişcare, sunet, miros sau senzaţie de viaţă. Ruptura violentă din continuum mamă-copil, atât de puternic conturată în timpul fazelor petrecute în uter, e de înţeles că se lasă cu depresie la mamă, precum şi cu agonie la bebeluş.

       Fiecare terminaţie nervoasă de sub pielea lui proaspăt expusă tânjeşte după îmbrăţişarea aşteptată, întreaga lui fiinţă, specificul a tot ceea ce este el, conduce spre a fi purtat în braţe. Timp de milioane de ani puii de om au fost ţinuţi aproape de corpul mamei lor încă din momentul naşterii. Unii bebeluşi din ultimele sute de ani se poate să fi fost privaţi de această experienţă de maximă importanţă, dar acest fapt nu a diminuat deloc aşteptarea fiecărui nou-născut că el va ajunge la locul lui de drept.” 

Asa cum e tratat in primele zile si luni de viata, asa se asteapta sa fie tratat toata viata, acela e normalul pe care il considera al lui.